← Techstars Blog

Peste 600 de participanti la cea de-a doua editie internationala a Techsylvania

Cluj-Napoca găzduiește pentru al doilea an consecutiv, între 6-9 Iunie, “Techsylvania”, cel mai mare eveniment internațional pe zona de tehnologie și inovație din regiune, la Casa de Cultură a Studenților.

Ediția din 2015 debutează cu un hackathon (maraton de programare) de 24 de ore (în perioada 6-7 Iunie) care se adresează unui număr de peste 130 programatori pasionați, dornici să pună bazele unor aplicații din domeniul dispozitivelor wearable (la purtător) și internet of things. Aceste dispozitive, cele mai noi din domeniu, vor fi puse la dispoziția participanților prin intermediul partenerilor evenimentului.

La finalul celor 24 de ore de programare, în urma unei sesiuni de prezentări, vor fi validate 3 echipe câștigatoare, care vor primi premii ce constau în dispozitive și invitații de a își prezenta produsul la acceleratoare de startup-uri.

A doua parte a evenimentului este conferința, care va avea loc în perioada 8-9 Iunie, unde temele de discuție vor gravita în jurul celor trei teme principale: Cod (cele mai noi soluții și teme tehnice), Produs (managementul produsului, marketing), Finanțare (modalități de finanțare și tipuri de investiții).

După un succes răsunător avut la conferința din 2014, unde pe scenă au urcat delegați ai unor companii de top precum Twitter, Zynga, Techstars și Telenav, ediția din 2015 include reprezentanți de seamă, atât români, precum Florin Talpes (CEO Bitdefender), Andrei Dunca (Co-fondator al LiveRail, companie achiziționată de Facebook în 2014),  cât și internaționali precum Jambu Palanniapan (Manager General Regional pentru Europa Centrală și de Est în cadrul gigantului Uber), Frank Meehan (Partener la Spark Global Ventures și fost membru în consiliul de administrație al Siri și Spotify) sau Charmaine Li (Senior Editor la Tech.eu). Lista întreagă a speakerilor este în curs de definitivare și o puteți găsi actualizată pe site-ul evenimentului.

Evenimentul va găzdui peste 600 de participanți, fiind un bun prilej pentru invitații din diverse medii de a împărtăși cunoștințe utile, care să contribuie la dezvoltarea ecosistemului tehnologic și al gradului de inovație din Cluj-Napoca și România.

Techsylvania” are drept scop promovarea comunităților din orașul Cluj-Napoca și din România ca centre ale tehnologiei recunoscute și confirmate la nivel internațional, dar și stimularea dezvoltării de produse locale. Evenimentul oferă atât oportunitatea de interacțiune socială cu scopul stabilirii de parteneriate, găsirii de finanțări sau obținerii de mentorat din partea experților, cât și a promovării unor idei tehnice revoluționare din rândul programatorilor români.

Doritorii își pot achiziționa bilete cu prețuri începând de la 69 euro, iar înregistrările vor putea fi efectuate online pe site-ul Techsylvania (http://techsylvania.co).

“Techsylvania” este un proiect organizat cu sprijinul partenerilor: Accenture, Fortech, iMedicare, Telenav, GetYourGuide, Paypal, Laurențiu, Laurențiu și asociații, Garmin, Creatix Media, Squirrly, Eloquentix, Yopeso, Imprezzio, SDL, Life is Hard, Pitech+Plus și Learning Connexions.

Monica Cacina